luni, 31 martie 2008
duminică, 30 martie 2008
Prostia omeneasca
"A fost odata, cand a fost, ca, daca n-ar fi fost, nu s-ar povesti.
Noi nu suntem de pe cand povestile, ci suntem mai dincoace cu vro doua-trei zile, de pe cand se potcovea purecele cu nouazeci si noua de oca de fer la un picior si tot i se parea ca-i usor.
Cica era odata un om insurat, si omul acela traia la un loc cu soacra-sa. Nevasta lui, care avea copil de tata, era cam proasta; dar si soacra-sa nu era tocmai hatra.
Intru una din zile, omul nostru iese de-acasa dupa trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, dupa ce-si scalda copilul, il infasa si-i dete tata, il puse in albie langa soba, caci era iarna; apoi il legana si-l dezmerda, pana ce-l adormi. Dupa ce-l adormi, statu ea putin pe ganduri s-apoi incepu a se boci cat ii lua gura: "Aulio! copilasul meu, copilasul meu!" Mama ei, care torcea dupa horn, cuprinsa de spaima, zvarli fusul din mana si furca din brau cat colo si, sarind fara sine, o intreba cu spaima:
- Ce ai, draga mamei, ce-ti este?!
- Mama, mama! Copilul meu are sa moara!
- Cand si cum?
- Iata cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
- Il vad. Si?
- De s-a sui mata, are sa-l tranteasca drept in capul copilului si sa mi-l omoare!
- Vai de mine si de mine, ca bine zici, fata mea; se vede ca i s-au sfarsit mititelului zilele!
Si, cu ochii pironiti in drobul de sare de pe horn si cu manile inclestate, de parca le legase cineva, incepura a-l boci amandoua, ca niste smintite, de clocotea casa. Pe cand se sluteau ele, cum va spun, numai iaca si tatal copilului intra pe usa, flamand si nacajit ca vai de el.
- Ce este ? Ce v-au gasit, nebunelor?
Atunci ele, viindu-si putin in sine, incepura a-si sterge lacramile si a-i povesti cu mare jale despre intamplarea neintamplata.
Omul, dupa ce le asculta, zise cu mirare:
- Bre! multi prosti am vazut eu in viata mea, dar ca voi n-am mai vazut. Ma... duc in lumea toata! Si de-oiu gasi mai prosti decat voi, m-oiu mai intoarce acasa, iar de nu, ba. Asa zicand, ofta din greu, iesi din casa, fara sa-si ieie ziua buna, si pleca suparat si amarat ca vai de om!
Si mergand el bezmetic, fara sa stie unde se duce, dupa o bucata de vreme, oprindu-se intr-un loc, i se intampla iar sa vada ceva ce nu mai vazuse: un om tinea putin un oboroc desert cu gura spre soare, apoi rapede-l insfaca si intra cu dansul intr-un bordeiu; pe urma iar iesea, il punea iar cu gura la soare, si tot asa facea... Drumetul nostru, nedumerit, zise:
- Buna ziua, om bun!
- Multamesc dumitale, prietene!
- Da' ce faci aici?
- Ia, ma trudesc de vro doua-trei zile sa car pocitul ist de soare in bordeiu, ca sa am lumina, si nici ca-l pot...
- Bre, ce truda! zise drumetul. N-ai vrun topor la indamana?
- Ba am.
- Ie-l de coada, sparge ici, si soarele va intra singur inlauntru.
Indata facu asa, si lumina soarelui intra in bordeiu.
- Mare minune, om bun, zise gazda. De nu te-aducea Dumnezeu pe la noi, eram sa imbatranesc carand soarele cu oborocul. "inca un tont", zise drumetul in sine si pleca.
Si mergand el tot inainte, peste catva timp ajunse intr-un sat si, din intamplare, se opri la casa unui om. Omul de gazda, fiind rotar, isi lucrase un car si-l injghebase, in casa, in toata intregimea lui; s-acum, voind sa-l scoata afara, tragea de protap cu toata puterea, dar carul nu iesea. Stiti pentru ce? Asa: usile era mai stramte decat carul. Rotarul voia acum sa taie usorii, spre a scoate carul. Noroc insa ca drumetul l-a invatat sa-l desfaca in toate partile lui, sa le scoata pe rand afara s-apoi iarasi sa-l injghebe la loc.
- Foarte multamesc, om bun, zise gazda; bine m-ai invatat! Ia uita-te dumneta! Era sa daram bunatate de casa din pricina carului...
De aici, drumetul nostru, mai numarand un natarau, merse tot inainte, pana ce ajunse iara la o casa. Acolo, ce sa vada! Un om, cu-n tapoiu in mana, voia sa arunce niste nuci din tinda in pod.
"Din ce in ce dau peste dobitoci", zise drumetul in sine. ? Da' ce te framanti asa, om bun?
- Ia, vreu sa zvarl niste nuci in pod, si tapoiul ista, bata-l scarba sa-l bata, nu-i nici de-o treaba...
- Ca degeaba te trudesti, nene! Poti sa-l blastami cat l-ei blastama, habar n-are tapoiul de scarba. Ai un oboroc?
- Da' cum sa n-am?!
- Pune nucile intr-insul, ie-l pe umar si suie-le frumusel in pod; tapoiul e pentru paie si fan, iar nu pentru nuci. Omul asculta, si treaba se facu indata.
Drumetul nu zabovi nici aici mult, ci pleca, mai numarand si alt neghiob.
Apoi, de aici merse mai departe, pana ce ajunsese ca sa mai vada aiurea si alta nazbatie. Un om legase o vaca cu funia de gat si, suindu-se pe-o sura, unde avea aruncat oleaca de fan, tragea din rasputeri de funie, sa urce vaca pe sura. Vaca ragea cumplit, si el nu mai putea de ostenit...
- Ma omule! zise drumetul, facandu-si cruce; dar ce vrei sa faci?
- Ce sa fac, ma-ntrebi? Da' nu vezi?
- Ba vad, numai nu pricep.
- Ia, haramul ista e hamisit de foame si nu vrea nici in ruptul capului sa vie dupa mine sus, pe iasta sura, sa manance fan...
- Stai putin, crestine, ca spanzuri vaca! Ia fanul si-l da jos la vaca!
- Da' nu s-a irosi?...
- Nu fi scump la tarate si ieftin la faina.
Atunci omul asculta si vaca scapa cu viata.
- Bine m-ai invatat, om bun! Pentr-un lucru de nimica eram cat pe ce sa-mi gatui vaca!
Asa, drumetul nostru, mirandu-se si de aceasta mare prostie, zise in sine: "Mata tot s-ar fi putut intampla sa deie drobul de sare jos de pe horn; dar sa cari soarele in casa cu oborocul, sa arunci nucile in pod cu tapoiul si sa tragi vaca pe sura, la fan, n-am mai gandit!"
Apoi drumetul se intoarse acasa si petrecu langa ai sai, pe cari-i socoti mai cu duh decat pe cei ce vazuse in calatoria sa.
S-am incalecat pe-o sa, s-am spus povestea asa.
S-am incalecat pe-o roata, s-am spus-o toata.
S-am incalecat pe-o capsuna, si v-am spus, oameni buni, o mare minciuna!!"
Povestire publicata prima data in Invatatorul copiilor ...ed. III, Iasi, 1874. Textul de fata a fost reprodus dupa volumul Ion Creanga, Povesti si povestiri, Editura "Minerva", Bucuresti, 1987
Noi nu suntem de pe cand povestile, ci suntem mai dincoace cu vro doua-trei zile, de pe cand se potcovea purecele cu nouazeci si noua de oca de fer la un picior si tot i se parea ca-i usor.
Cica era odata un om insurat, si omul acela traia la un loc cu soacra-sa. Nevasta lui, care avea copil de tata, era cam proasta; dar si soacra-sa nu era tocmai hatra.
Intru una din zile, omul nostru iese de-acasa dupa trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, dupa ce-si scalda copilul, il infasa si-i dete tata, il puse in albie langa soba, caci era iarna; apoi il legana si-l dezmerda, pana ce-l adormi. Dupa ce-l adormi, statu ea putin pe ganduri s-apoi incepu a se boci cat ii lua gura: "Aulio! copilasul meu, copilasul meu!" Mama ei, care torcea dupa horn, cuprinsa de spaima, zvarli fusul din mana si furca din brau cat colo si, sarind fara sine, o intreba cu spaima:
- Ce ai, draga mamei, ce-ti este?!
- Mama, mama! Copilul meu are sa moara!
- Cand si cum?
- Iata cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
- Il vad. Si?
- De s-a sui mata, are sa-l tranteasca drept in capul copilului si sa mi-l omoare!
- Vai de mine si de mine, ca bine zici, fata mea; se vede ca i s-au sfarsit mititelului zilele!
Si, cu ochii pironiti in drobul de sare de pe horn si cu manile inclestate, de parca le legase cineva, incepura a-l boci amandoua, ca niste smintite, de clocotea casa. Pe cand se sluteau ele, cum va spun, numai iaca si tatal copilului intra pe usa, flamand si nacajit ca vai de el.
- Ce este ? Ce v-au gasit, nebunelor?
Atunci ele, viindu-si putin in sine, incepura a-si sterge lacramile si a-i povesti cu mare jale despre intamplarea neintamplata.
Omul, dupa ce le asculta, zise cu mirare:
- Bre! multi prosti am vazut eu in viata mea, dar ca voi n-am mai vazut. Ma... duc in lumea toata! Si de-oiu gasi mai prosti decat voi, m-oiu mai intoarce acasa, iar de nu, ba. Asa zicand, ofta din greu, iesi din casa, fara sa-si ieie ziua buna, si pleca suparat si amarat ca vai de om!
Si mergand el bezmetic, fara sa stie unde se duce, dupa o bucata de vreme, oprindu-se intr-un loc, i se intampla iar sa vada ceva ce nu mai vazuse: un om tinea putin un oboroc desert cu gura spre soare, apoi rapede-l insfaca si intra cu dansul intr-un bordeiu; pe urma iar iesea, il punea iar cu gura la soare, si tot asa facea... Drumetul nostru, nedumerit, zise:
- Buna ziua, om bun!
- Multamesc dumitale, prietene!
- Da' ce faci aici?
- Ia, ma trudesc de vro doua-trei zile sa car pocitul ist de soare in bordeiu, ca sa am lumina, si nici ca-l pot...
- Bre, ce truda! zise drumetul. N-ai vrun topor la indamana?
- Ba am.
- Ie-l de coada, sparge ici, si soarele va intra singur inlauntru.
Indata facu asa, si lumina soarelui intra in bordeiu.
- Mare minune, om bun, zise gazda. De nu te-aducea Dumnezeu pe la noi, eram sa imbatranesc carand soarele cu oborocul. "inca un tont", zise drumetul in sine si pleca.
Si mergand el tot inainte, peste catva timp ajunse intr-un sat si, din intamplare, se opri la casa unui om. Omul de gazda, fiind rotar, isi lucrase un car si-l injghebase, in casa, in toata intregimea lui; s-acum, voind sa-l scoata afara, tragea de protap cu toata puterea, dar carul nu iesea. Stiti pentru ce? Asa: usile era mai stramte decat carul. Rotarul voia acum sa taie usorii, spre a scoate carul. Noroc insa ca drumetul l-a invatat sa-l desfaca in toate partile lui, sa le scoata pe rand afara s-apoi iarasi sa-l injghebe la loc.
- Foarte multamesc, om bun, zise gazda; bine m-ai invatat! Ia uita-te dumneta! Era sa daram bunatate de casa din pricina carului...
De aici, drumetul nostru, mai numarand un natarau, merse tot inainte, pana ce ajunse iara la o casa. Acolo, ce sa vada! Un om, cu-n tapoiu in mana, voia sa arunce niste nuci din tinda in pod.
"Din ce in ce dau peste dobitoci", zise drumetul in sine. ? Da' ce te framanti asa, om bun?
- Ia, vreu sa zvarl niste nuci in pod, si tapoiul ista, bata-l scarba sa-l bata, nu-i nici de-o treaba...
- Ca degeaba te trudesti, nene! Poti sa-l blastami cat l-ei blastama, habar n-are tapoiul de scarba. Ai un oboroc?
- Da' cum sa n-am?!
- Pune nucile intr-insul, ie-l pe umar si suie-le frumusel in pod; tapoiul e pentru paie si fan, iar nu pentru nuci. Omul asculta, si treaba se facu indata.
Drumetul nu zabovi nici aici mult, ci pleca, mai numarand si alt neghiob.
Apoi, de aici merse mai departe, pana ce ajunsese ca sa mai vada aiurea si alta nazbatie. Un om legase o vaca cu funia de gat si, suindu-se pe-o sura, unde avea aruncat oleaca de fan, tragea din rasputeri de funie, sa urce vaca pe sura. Vaca ragea cumplit, si el nu mai putea de ostenit...
- Ma omule! zise drumetul, facandu-si cruce; dar ce vrei sa faci?
- Ce sa fac, ma-ntrebi? Da' nu vezi?
- Ba vad, numai nu pricep.
- Ia, haramul ista e hamisit de foame si nu vrea nici in ruptul capului sa vie dupa mine sus, pe iasta sura, sa manance fan...
- Stai putin, crestine, ca spanzuri vaca! Ia fanul si-l da jos la vaca!
- Da' nu s-a irosi?...
- Nu fi scump la tarate si ieftin la faina.
Atunci omul asculta si vaca scapa cu viata.
- Bine m-ai invatat, om bun! Pentr-un lucru de nimica eram cat pe ce sa-mi gatui vaca!
Asa, drumetul nostru, mirandu-se si de aceasta mare prostie, zise in sine: "Mata tot s-ar fi putut intampla sa deie drobul de sare jos de pe horn; dar sa cari soarele in casa cu oborocul, sa arunci nucile in pod cu tapoiul si sa tragi vaca pe sura, la fan, n-am mai gandit!"
Apoi drumetul se intoarse acasa si petrecu langa ai sai, pe cari-i socoti mai cu duh decat pe cei ce vazuse in calatoria sa.
S-am incalecat pe-o sa, s-am spus povestea asa.
S-am incalecat pe-o roata, s-am spus-o toata.
S-am incalecat pe-o capsuna, si v-am spus, oameni buni, o mare minciuna!!"
Povestire publicata prima data in Invatatorul copiilor ...ed. III, Iasi, 1874. Textul de fata a fost reprodus dupa volumul Ion Creanga, Povesti si povestiri, Editura "Minerva", Bucuresti, 1987
vineri, 28 martie 2008
ce copilarie frumoasa am avut... delectati-va si voi ...
S-au folosit secvenţe din 46 de filmeţe:
Scurtă istorie (1957)
regia: Ion Popescu Gopo
Haplea (1927)
regia: Marin Iorda
Pe fir (1967)
regia: Constantin Musteţea
Cale lungă (1976)
regia: Adrian Petringenaru
Micul toboşar (1982)
regia: Virgil Mocanu
Exodul spre lumină (1979)
regia: Sabin Bălaşa
Geneza (1975)
regia: Mihai Bădică
Mărgele năzdrăvane (1975)
regia: Tatiana Apahideanu
Poveste cu gheme de lână (1987)
regia: Izabela Petraşincu
Trepte (1988)
regia: Zeno Bogdănescu
Cadru cu cadru (1981)
regia: Ion Popescu Gopo
Şi totuşi se mişcă (1980)
regia: Ion Popescu Gopo
7 arte (1958)
regia: Ion Popescu Gopo
Cocenel (1965)
regia: Bob Călinescu
Ucenicul vrăjitor (1985)
regia: Ion Popescu Gopo
Prostie omenească (1968)
regia: George Sibianu
Evoluţie (1990)
regia: Luminiţa Cazacu
Caligrafie (1982)
regia: L. Nagy, Z. Bogdănescu, O. Bandalac, R. Igazság
Prima zi de şcoală a Mihaelei (1975)
regia: Nell Cobar
La cireşe (1989)
regia: Ion Manea
Duminica şerifului (1971)
regia: Adrian Nicolau
Carnaval (1972)
regia: Ion Truică
Cine râde la urmă (1983)
regia: L. Profirescu, I. Manea, A. Badea
Robinson Crusoe (1972)
regia: Victor Antonescu
Insula (1970)
regia: Olimp Vărăşteanu
Casa (1984)
regia: Zeno Bogdănescu
Statuia (1983)
regia: Olimpiu Bandalac
Mimetism (1966)
regia: George Sibianu
D’ale organigramei I (1975)
regia: Matty Aslan
Plimbarea lui Esop (1967)
regia: Geta Brătescu
Un bob, dou boabe (1982)
regia: Norbert Taugner
Oul (1985)
regia: Marcel Mihai
Pegas (1985)
regia: Zaharia Buzea
Ţepi V (1980)
regia: Horia Ştefănescu
Moda (1985)
regia: Clemansa Gita Sion
Salt mortal (1982)
Dinu Adrian Şerbescu
Furnica (1987)
regia: Călin Giurgiu
Energica (1980)
regia: Ion Popescu Gopo
Intermezzo pentru o dragoste eternă (1974)
regia: Ion Popescu Gopo
Nişte sticle (1981)
regia: Mihai Bădică
Aventurile lui Pin Pin (1989)
regia: Luminiţa Cazacu
Maria Mirabela în Tranzistoria (1988)
regia: Ion Popescu Gopo
Şotronul (1975)
regia: Laurenţiu Sîrbu
Arena (1981)
regia: Szilagyi V. Zoltán
Tocirea (1985)
regia: Radu Igazság
Nodul gordian (1979)
regia: Szilágyi V. Zoltán
miercuri, 26 martie 2008
vineri, 14 martie 2008
miercuri, 12 martie 2008
luni, 10 martie 2008
sâmbătă, 8 martie 2008
povestea celor 3 ursuleti
A fost o data. Au fost trei ursuleti, pe cel mare il chema Mandrila, iar pe cei mici Coada-Scurta si Blana-Moale.
Nici unul dintre ei nu aveau casa si toata iarna tremurau de frig.
Intr-o vara, Coada-Scurta si Blana-Moale s-au hotarit sa-si construiasca o casa. Dupa ce au doborat un copac, au inceput sa-l taie in bucati.
In acea vreme, Mandrila, fratele lor mai mare, se plimba fluierind prin padure. Vazandu-si fratii, deodata se opri.
Coada-Scurta si Blana-Moale incercau fiecare pe rand sa ridice trunchiul greu de copac.
- Ha, ha, ha! neputinciosilor! rase Mandrila. Sa va arat eu cum se ridica un bustean. Si-l ridica cu mare usurinta.
- Vino, Mandrila, sa lucram impreuna! il chemara cei doi ursuleti.
Dar increzutul Mandrila pleca sa-si faca singur o locuinta. Mai la deal gasi un copac gros din care voia sa-si taie scanduri.
- Da, asta este pe masura mea. Din cateva lovituri il voi dobori, gandi Mandrila.
Ramasi singuri, cei doi ursuleti chibzuira cum sa lucreze.
Trecindu-le prin minte sa apuce amandoi de odata, izbutira sa ridice busteanul. Bucurosi, pornira sa cante.
Unde-i unul nu-i putere,
Unde-s doi puterea creste!
Si astfel dusera grinda acolo unde vroiau sa-si ridice casa.
Ingropara stalpi si batatorira pamantul in jur.
Sub mainile harnice ale ursuletilor, casuta se inalta vazind cu ochii. Cand fu aproape gata, cei doi ursuleti taiara ferestre luminoase.
In acest timp, Mandrila se chinuia singur sa taie copacul. Fratii mai mici venira sa-i dea o mana de ajutor.
- Hei, Mandrila, cum merge lucrul? il intreaba Blana-Moale, in timp ce Coada-Scurta apuca pe furis de cealalta parte al fierastraului.
- Bine, nu vezi, raspunse Mandrila, incredintat ca trage singur de fierastrau.
- Ha, ha, ha! radeau prichindeii de pacaleala trasa ingamfatului.
- Vino, mai bine sa lucram impreuna!
- Nu! eu voi lucra singur, mai bine si mai repede decat voi.
Frunzele care cadeau vesteau apropierea iernii.
Mandrila, singur muncea fara spor. Casa lui, asezata pe coasta dealului, se inalta greu.
In vale, insa, munca era pe sfarsite.
- Bine ar fi fost daca ascultam sfatul ursuletilor, se gandea Mandrila.
Grinda nu vroia sa i se supuna si porni sa se rostogoleasca in vale, amenintand sa zdrobeasca noua locuinta a ursuletilor.
Orice s-ar intampla trebuie sa opresc grinda, hotari Mandrila.
Ursuletii isi dadura seama, cu groaza, ca grinda le va darama casuta.
- Nu va fie frica! o prind eu, le striga Mandrila, incercand sa-i linisteasca. Incercarile lui fura zadarnice.
Cei doi ursuleti pornira intr-un suflet sa-si salveze casuta.
Intepenira bine o proptea in pamant. Busteanul se izbi cu putere in proptea si se opri. Cei doi ursuleti rasuflara usurati.
Recunoscand-si greseala, Mandrila se apropie de cei doi ursuleti, cerand iertare.
A doua zi, Mandrila incepu sa lucreze impreuna cu fratii cei mici.
Cu puteri sporite, ursuletii terminara casa cat ai bate din palme, inainte de venirea iernii.
Cuibariti in casuta lor din padure, la adapost de viscol si ger, cei trei ursuleti traira in intelegere si prietenie.
Si astfel au trait multi ani de-a randul si daca ar mai fi, si azi ar mai trai.
duminică, 2 martie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)