Stelele n-au fost create ...

paulo cohelio
Legenda spune ca un tanar fluturas - trup fragil si suflet sensibil - zbura intr-o seara in adierea vantului, cand a zarit o stea foarte stralucitoare de care s-a indragostit pe loc. Entuziasmat, s-a intors imediat acasa, innebunit sa-i povesteasca mamei ca descoperise iubirea.
- Ce prostie!, veni raspunsul rece si sec. Stelele n-au fost create pentru ca
fluturii sa poata zbura in jurul lor. Cauta-ti un stalp sau o veioza, daca te indragostesti de asemenea chestii; noi pentru asta am fost lasati.
Dezamagit, fluturele se hotari sa ignore, pur si simplu, comentariul mamei si-si permise sa se bucure iar de descoperirea lui. “Ce minunat este sa visezi!”, se gandea el. Noaptea urmatoare, steaua a aparut in acelasi loc, asa ca fluturele s-a gandit sa suie pana la cer, sa zboare in jurul acelei lumini radioase si sa-si demonstreze iubirea.
A fost foarte greu sa suie mai sus de inaltimea cu care era obisnuit, dar a reusit sa se ridice cu cativa metri mai sus. Intelese ca putea sa suie cate putin in fiecare zi si va ajunge pana la stea, asa ca se inarma cu rabdare si incepu sa cucereasca distanta care il separa de iubirea lui. Astepta cu nerabdare sa coboare noaptea si, cand vedea primele raze ale stelei, batea din aripi nerabdator in directia firmamentului.
Mama lui era din ce in ce mai furioasa:
- Sunt foarte dezamagita de fiul meu, spunea ea. Toti fratii tai, verii si nepotii au arsuri asa de frumoase pe aripi de la lampi! Numai caldura unei lampi e capabila sa incalzeasca inima unui fluture; trebuia sa lasi pe pustii visurile astea inutile si sa-ti gasesti o iubire pe care s-o poti atinge.
Tanarul fluture, suparat pentru ca nimeni nu respecta ce simtea, se hotari sa plece de acasa. Dar, in fundul sufletului, ramase marcat de cuvintele mamei - cum de altfel se intampla mereu - si gandi ca ea avea dreptate.O vreme incerca sa uite steaua si sa se indragosteasca de lumina din abajururile caselor mari, de sfesnicele ce aratau culorile magnifice ale tablourilor, de lumina lumanarilor ce ardeau in cele mai frumoase catedrale din lume. Dar inima nu reusea sa uite steaua si, dupa
ce vazu ca viata fara iubire adevarata nu are sens, se hotari sa-si reia calatoria spre cer.
Noapte dupa noapte incerca sa zboare mai sus, tot mai sus, dar cand soseau zorii
avea trupusorul inghetat, iar sufletul invadat de tristete. Dar, pe masura ce imbatranea, dadea mai multa importanta la tot ce il inconjura. De sus putea vedea orasele pline de lumini unde probabil verii lui, fratii si nepotii isi gasisera deja iubirea. Vedea muntii inghetati, oceanele cu valuri uriase, norii care-si schimbau forma cu fiecare minut.
Fluturele isi iubea din ce in ce mai mult steaua, pentru ca ea era aceea care-l impinsese sa vada lumea atat de bogata si de frumoasa.
A trecut multa vreme si intr-un sfarsit el s-a hotarat sa se intoarca acasa. Atunci a aflat de la vecini ca mama, fratii, verii si nepotii, toti fluturii pe care-i cunoscuse, murisera arsi de lampi si de flacarile lumanarilor, distrusi de o iubire pe care o credeau simpla.
Fluturele, desi n-a ajuns niciodata la steaua lui, a trait inca multi ani, descoperind in fiecare noapte ceva nou si interesant. Si a inteles ca uneori iubirile imposibile aduc mult mai multa bucurie si beneficii decat acelea care ne sunt la indemana