La multi ani, Mario

Azi e ziua de nastere a nepotelului meu Mario. Blogul acesta a aparut tocmai ca idee de matusa... constatand ca am deja 3 nepotele si 3 nepotei, departe de mine, carora mi-ar placea sa le spun povesti.


Povestea lui Degetel

A fost odata un taietor de lemne, care avea o nevasta si sapte copii. Nu mai baieti. Cel mai mare implinise peste zece ani, iar cel mai mic n-avea decat sapte.
Si nu e de mirare ca avea atatia copii, cu toate ca nu se casatorise de mult, dar se intamplase ca nevasta sa-i aduca pe lume si cate doi copii dintr-o data.
Oamenii erau foarte saraci si copiii acestia, veniti unul dupa altul, le ingreuiau si mai mult viata. Nici unul din ei nu avea inca varsta sa-si castige singur bucatica de paine.
Pe deasupra, ii mahnea grozav si faptul ca "Praslea", adica cel mai mic dintre ei, nu se plangea niciodata, oricat i s-ar fi facut. Aceasta bunatate a lui fusese luata drept prostie. Mai era si din cale-afara de pirpiriu: cand se nascuse nu era mai mare decat un deget, degetul cel mic de la mana, de aceea ii si dadura porecla de "Degetel".
Bietul baiat! Era cel mai napastuit dintre toti copiii si tot ce se intampla in casa i se arunca lui in spinare!...
Cu toate acestea, Degetel era mai destept decat toti si pricepea foarte multe lucruri, dar nu-i placea sa trancaneasca.
in sfarsit, totul ar fi mers cum ar fi mers in casa padurarului, daca n-ar fi venit un an tare secetos, nu i-ar fi incoltit o foamete atat de mare, incat "padurarul" (caci asa i se zicea, fiindca taia copacii din padure) si nevasta lui hotarara sa se descotoroseasca de copiii pe care nu mai aveau cum sa-i hraneasca.
Si intr-o seara, pe cand baietii dormeau, padurarul se aseza dinaintea vetrei cu nevasta lui si-i spuse, simtind cum i se strange inima de durere:
- Asculta nevasta, vezi si tu bine ca nu mai avem cu ce ne hrani copiii. Si decat sa-i vedem murind de foame sub ochii nostri, mai bine ii ducem maine in padure, ii punem sa culeaga gateje, si noi plecam incetisor, lasand-ui acolo!
- Of! of! Vai si amar de mine! Ai putea face tu una ca asta? striga ingrozita nevasta padurarului.
in zadar incerca acesta sa o lamureasca pe femeie ca saracia nu le ingaduie sa-i mai hraneasca, ea nu se putea invoi sa-si paraseasca copiii si pace. Era saraca, intr-adevar, dar era totusi mama.
in cele din urma, linistindu-se, se gandi, se razgandi si intelese ca e mai bine sa faca astfel, decat sa-i vada murind sub ochii ei. Si iat-o cazand la invoiala. Dar seara, cand se duse sa se culce, varsa un potop de lacrimi si nu putu inchide un ochi pana la ziua.
Degetel auzise ce vorbira parintii, caci se strecurase incetisor, din pat, sub scaunelul cu trei picioare pe care statuse taica-su si ascultase tot, fara sa-l poata vedea cineva. Dupa isprava aceasta, baiatul se culca, dar nu fu chip sa inchida nici el ochii. Se gandea si se tot gandea cum ar putea sa faca sa scape impreuna cu fratii lui de asemenea soarta.
in zorii zilei, se scula mai inviorat, se duse la marginea unui parau, isi umplu buzunarele cu pietricelele albe si se intoarse acasa.
Cand pornira cu totii, Degetel nu le sufla fratilor nici un cuvant despre cele auzite in ajun.
Intrara intr-o padure atat de deasa, de nu se putea vedea la un pas. Padurarul incepu sa taie copacii, in timp ce copiii adunau nestiind gatejele. Tatal si mama se indepartara intai incetisor, binisor, apoi incepura sa fuga de-a binele spre capatul celalalt al padurii. O luara pe un drum coti inapoi spre casa.
Cand se trezira singuri si parasiti, copiii incepura sa planga si sa-si cheme parintii din toate puterile. Degetel ii lasa sa strige cat ii tinea gura, dar nu planse, caci el stia drumul inapoi spre casa. il semanase doar cu pietricelele albe culese de la rau, din care mai avea inca in buzunar. in cele din urma le vorbi:
- Nu mai plangeti si nu va mai temeti, fratiorii mei! Parintii nostri ne-au lasat sa pierim in padure, dar eu cunosc drumul si va voi duce inapoi, acasa. Haideti! Nu mai stati Veniti dupa mine!
Fratii il urmara si Degetel ii conduse spre casa, pe acelasi drum pe unde venisera. Copiii nu indraznira intai sa intre si se asezara cu totii in dreptul usii, sa asculte ce vorbeau parintii.
Se intamplase ca tocmai in ceasul cand se intorsesera ei acasa, proprietarul mosiei sa le trimita niste bani, pe care li-i datora de mult. Lucrul acesta le destepta din nou pofta de viata. Bietii oameni! Pana atunci mureau pur si simplu de foame. Bucuroasa femeia se duse la macelarie sa cumpere carne, dar cum nu mai mancasera de mult, aduse mult mai mult decat ar fi fost nevoie pentru o cina de doua persoane.
Dupa ce se saturara, nevasta padurarului ofta si zise:
- Vai, unde or fi acum bietii nostri copii?! Ce s-ar mai fi ospatat, saracii, cu ceea ce ne-a ramas! Tu, si numai tu esti de vina ca i-am pierdut! Stiam ca ne vom cai. Of, of, ce-or fi facand ei, saracii, acum in padure? Poate ca i-au sfasiat lupii. Cata lipsa de omenie din partea ta, sa-ti parasesti copiii! Adauga ea plangand si oftand. Padurarul tacu cat tacu, apoi se infurie de-a binele si o ameninta cu bataia, daca va mai repeta de douazeci de ori ca el e de vina ca se va cai.
N-as vrea sa credeti ca tatal nu era tot atat de mahnit pe cat era nevasta-sa, dar nu recunostea ca femeia avea dreptate.
Si ea se sfia sa se vaite, plangand amarnic: "Vai mie, ce-am facut! Unde or fi acum copiii mei? Sarmanii mei copii!" Si o spuse cu glas atat de tare, incat copiii, care se aflau in spatele usii, o auzira si raspunsera toti dintr-o data:
- Aici suntem, maicuta! Aici! Aici!
Femeia alerga intr-un suflet sa le deschida, ii saruta si le spuse:
- Cat sunt de fericita ca va vad iar langa mine, dragii mamii! Desigur ca sunteti obositi, flamanzi? Si tu, Pierrot? Vai de murdar esti! Haide, vino repede sa te spal! Pierrot era baiatul cel mai mare, care era cel mai neingrijit dintre toti si pe deasupra mai era si roscat. ii semana intocmai maica-sii, - roscata si ea.
Copiii se asezara la masa si mancara cu pofta, iar parintii nu-si mai incapeau in piele de bucurie. Le povestira, vorbind aproape toti deodata, prin ce spaima trecusera cand se trezisera singuri in padure.
Dar bucuria de a-i vedea pe copii langa ei atata vreme cat tinura si banii. Cand se mantuira, si necazurile incepura din nou, se gandira iar sa-i duca in padure. De asta data atat de departe, incat sa nu mai nimereasca drumul inapoi spre casa. Pe cand puneau astfel lucrurile la cale, Degetel tragea din nou cu urechea, facandu-si si el o socoteala a lui: sa presare din nou pietricele de-a lungul drumului, cum facuse prima data. Dar cand sa iasa din casa, pentru a merge la parau, gasi usa incuiata cu doua lacate. Acum nu mai stia ce trebuie sa faca. Se gandi el ce se gandi, pana ii dadu prin cap sa presare firimiturile din bucata de paine pe care o avea sa i-o dea maica-sa pentru drum, asa cum presarase si pietricelele. Ascunse bine bucata de paine in buzunar si ramase linistit cand vazu ca parintii o luasera din nou la sanatoasa, dupa ce ii infundara cat mai adanc in padurea cea deasa.
Degetel era sigur ca ii va fi din nou usor sa gaseasca drumul, caci presarase de-a lungul lui firimiturile de paine, asa cum presarase odinioara pietricelele. Dar mare ii fu mirarea si deznadejdea cand nu mai gasi nici urma de firimituri pe drum. Pe toate le ciugulisera pasarelele si orataniile padurii.
Bietii copii fura cuprinsi de o mare ingrijorare, caci pe masura ce inaintau in padure, se indepartau tot mai mult de drum si rataceau, singuri, in noaptea intunecoasa. Se lasase un frig si se pornise un vant aprig, care suiera atat de tare, incat crezura ca de-acum sunt pe-aproape si lupii. Nu mai indrazneau sa faca nici o miscare, iar de vorbit, nici atat. incepu apoi sa cada o ploaie marunta, care ii uda pana la ploaie. Pasii le alunecau in nestire, infundandu-i in noroi pana la glezne.
Degetel se urca in varful unui copac sa vada daca nu descopera pe undeva vreo asezare omeneasca. Si tot sucindu-si capul, cand in dreapta, cand in stanga, zari hat, departe, dincolo de marginea padurii, o lingurita mica, mica de tot, ca de la o candela. Cand se dadu jos din copac, lumina disparu fara urma si nu mai vazu nimic. Vai si amar de el. Tot umbland si indreptandu-se catre locul unde i se tot parea ca o zareste din nou, vazu ca se afla si-aproape de capatul padurii.
Ajunse cu greu, mai pierzandu-i urma, mai gasindu-i-o, la poarta unei case mari. Batu sfios in poarta. O femeie ii deschise si il intreba ce doreste.
- Suntem niste bieti copii rataciti si va rugam sa va fie mila de noi si sa ne lasati sa ne odihnim peste noapte aici, vorbi Degetel pentru toti fratii.
Vazand cat sunt de frumosi si speriosi, femeia le raspunse aproape plangand:
- Sarmanii mei copilasi, vorbi ea, voi nu stiti unde ati nimerit. Aici traieste un capcaun care mananca copii.
- Vai, buna doamna, daca nu ne primiti si ramanem in padure, tot ne mananca lupii; asa ca oricum e mai bine sa ne manance domnul Capcaun. Dar mai stiti? Poate ca s-o indura de noi si nu ne-o manca, daca il veti ruga si dumneavoastra frumos, spuse Degetel, care tremura din tot trupul, de spaima, alaturi de fratiorii lui.
Nevasta capcaunului nadajduia ca ii va putea ascunde in noaptea aceea de ochii barbatului ei, le deschise poarta si-i lasa sa se incalzeasca la un foc bun, unde se rumenea, intr-o frigare, un berbec intreg, pentru cina capcaunului. Tocmai cand incepusera a se incalzi, copiii auzira in usa batai puternice. Femeia isi dadu seama ca se intorcea barbatul si se grabi sa-i ascunda sub pat.
De cum intra, capcaunul intreba daca cina e gata si daca sa aduca vinul din pivnita. Se aseza apoi la masa. Berbecul nu era inca bine fript, dar el spuse ca-i place si asa, apoi adauga, mirosind in dreapta si in stanga, ca simte miros de carne proaspata in casa.
- S-ar putea sa fie de la un vitel, pe care tocmai il pregateam pentru tine, raspunse femeia.
- Si eu iti spun inca o data ca simt miros de carne frageda, striga capcaunul, uitandu-se piezis la ea. Aici se petrece ceva necurat! Adauga apoi si, ridicandu-se de la masa, se duse de-a dreptul la pat.
- A, ia te uita! Ia te uita cum vrei sa ma duci de nas! Urla capcaunul. Nu stiu, zau, ce ma impiedica sa te mananc si pe tine! Ai mare noroc ca esti batrana si greu de mestecat. Vanatul acesta proaspat, insa, vine tocmai la timp, sa-i pot ospata pe cei trei capcauni pe care i-am poftit la masa. Trebuie sa soseasca de azi in cateva zile.
Si zicand aceasta ii scoase pe copii, unul cate unul, de sub pat.
Bietii baieti ii cazura in genunchi si-i cerura iertare, dar totul fu zadarnic. Avusesera nenorocul sa dea peste unul din cei mai cruzi capcauni, care, sorbindu-i cu privirea, ii spuse femeii:
- Ia gandeste-te ce mancare aleasa vei gati din ei. Mai cu seama daca mi-i vei pregati cu un sos bun, asa cum stii numai tu.
Si spunand aceasta, se duse sa aduca un cutit mare, apoi apropiindu-se de bietii copii, care tremurau ca frunza, incepu sa-l ascuta de piatra pe care o tinea in mana stanga, in timp ce cu dreapta il si apucase pe unul dintre ei. Deodata o auzi pe femeia lui strigand:
- De ce vrei sa-i gatesti de azi? Nu vei avea destul timp maine?
- Ia taci din gura, femeie, raspunse el. Stiu ce fac. Maine vor fi tepeni de frica.
- Dar nu vezi ca pentru astazi ai destula carne? Raspunse femeia. Ia te uita la vitelul acesta cat e de mare! Apoi mai ai un berbec la frigare si o jumatate de porc.
- Asta asa e, ai dreptate! Atunci da-le sa manance bine, sa nu slabeasca cu nici o jumatate de gram, si du-i imediat la culcare!
Nevasta capcaunului nu mai stia cum sa-si ascunda bucuria ca izbutise sa scape pentru moment copiii si le intinse masa, dar spaima le era atat de mare, incat bietii copii nici nu se atinsera de mancare.
in timpul acesta, capcaunul, bucuros ca va putea da prietenilor lui un ospat atat de bogat, se porni pe bautura. Bau putin peste masura, ceea ce-l sili sa se duca la culcare ceva mai devreme de cum obisnuia.
Avea si el la randul lui sapte fete, niste copile cu obrajii foarte rumeni, caci mancau si ele carne frageda, ca si tatal lor. Si mai aveau ochii cenusii, rotunzi, nasuri coroiate si guri mari, cu dinti lungi, foarte ascutiti si rari. Nu erau inca inraite de tot, dar se vadeau de pe acum lacome de sange, caci ii muscau pe bietii copii cum le ieseau in cale. Mama lor le culcase si pe ele mai devreme in seara aceea. Fetele dormeau toate la un loc intr-un pat mare, si avea fiecare din ele cate o coronita de aur pe cap. in odaia aceea se mai afla inca un pat mare. Femeia ii culca pe cei sapte baieti in acel pat, apoi se intoarse la barbatul ei.
Lui Degetel ii fu frica ca tatal fetelor sa nu se razgandeasca si sa vie peste noapte sa-i ucida. De aceea, se dadu tiptil jos din pat, scoase coronitele de aur de pe capul copilelor si le puse pe capetele fratilor sai, incoronandu-se apoi si el. in felul acesta, gandise Degetel, capcaunul ii va lua pe ei drept fiicele lui iar pe ele drept baietii pe care urma sa-i rapuna.
Planul ii izbuti de minune, caci, asa cum banuise, capcaunul se trezi pe la miezul noptii parandu-i rau ca amanase uciderea baietilor tocmai pentru a doua zi. Sari din pat, lua cutitul cel mare, apoi rosti, facand mare haz:
- Ia sa vedem noi ce mai fac micii nostri strengari? Si intra, dibuind prin intuneric, in odaia unde se aflau copiii. Toti cazusera intr-un somn adanc, in afara de Degetel, care ingheta de frica, simtind mana capcaunului pipaindu-i capul. Acelasi lucru il facu si cu ceilalti frati ai lui. Cand dadu de coronite, ii auzi mormaind:
- Vai de mine si de mine, ce mare pozna era sa fac! Se cunoaste ca am baut aseara cam mult.
Si indreptandu-se catre patul fetelor, care in loc de coroane aveau pe cap caciulitele baietilor, striga:
- Iata-i, acestia sunt voinicii mei! Hiade! E pacat sa mai pierdem vremea!
Si zicand acestea, taie pe rand capetele celor sapte fete ale sale.
Apoi multumit de fapta, se duse iar la culcare.
Cum il auzi sforaind. Degetel isi destepta fratii, le spuse in soapta sa se imbrace repede si sa-l urmeze. Ceea ce si facura. Coborand incetisor in gradina, sarira zidul si p-aici le fu drumul.
Ratacira toata noaptea fara sa-si dea seama unde se aflau si incotro mergeau.
De cum deschise ochii, capcaunul ii spuse femeii.
- Urca sus sa mi-i pregatesti pe strengarii de aseara.
Femeia crezu ca era vorba sa-i imbrace si se mira de atata bunatate din partea barbatului ei. ii asculta deci porunca si urca. Dar mare-i fu groaza gasindu-si cele sapte fete cu capetele taiate.
Vazand ca intarzie prea mult cu pregatitul si vrand s-o ajute capcaunul urca si el. Dar ramase impietrit la ceea ce i se arata inaintea ochilor.
- Vai de mine si de mine, ce-am facut? Se vaicarea acum el. Dar lasa ca mi-o vor plati ei, si chiar pe data.
Arunca o cana cu apa pe chipul femeii, ca sa-si vina in simtire, apoi striga:
- Femeie! Da-mi repede cizmele mele cele de sapte posti, sa pot alerga cat mai iute. Si lasa ca pun eu mana pe ei!
Capcaunul porni apoi la drum si dupa ce alerga, cand in dreapta, cand in stanga, gasi, in sfarsit, calea pe unde o luasera copiii. Nu se aflau decat la vreo suta de pasi de casa lor parinteasca. il vazura pe urias cum umbla de la un munte la altul, strabatand raurile, de parca ar fi fost niste baltoace. incepura a tremura de frica. Deodata, Degetel zari o stanca. ii ascunse repede de pe sase fratiori in spatele ei, apoi se piti si el in asa fel ca sa-l poata urmari cu ochii pe Capcaun.
Acesta era foarte obosit de drumul strabatut in zadar. Cizmele de sapte posti erau pesemne foarte grele si se gandi ca n-ar fi rau sa se odihneasca putin. Dar...sa vezi si sa nu crezi...Se aseza tocmai pe stanca in spatele careia se ascunsera copiii.
Obosit cum era, adormi foarte curand si incepu sa sforaie atat de tare, incat micutii se ingrozira mai rau decat atunci cand il vazusera cu cutitul acela mare in mana, cu care era gata sa le taie capetele. Cel mai putin speriat dintre ei era Degetel, care le sopti fratilor sa fuga cat puteau de repede acasa, pana nu se destepta din somn Capcaunul si sa n-aiba nici o grija de el. Copiii ii ascultara sfatul si se grabira sa fuga. Degetel se apropie tiptil de Capcaun, ii scoase binisor cizmele si se incalta cu ele. Cizmele erau, bineinteles, foarte largi si foarte lungi, dar fiind fermecate se micsorau sau se mareau dupa nevoie, asa ca ii veneau ca si cum ar fi fost croite anume pentru el. Baiatul se duse de-a dreptul la casa Capcaunului si o gasi pe nevasta lui jelindu-si copilele ucise.
- Barbatul dumitale este in mare primejdie, ii zise el. A cazut in mainile unei bande de talhari, care au jurat sa il vor ucide, daca nu le va fi dat aurul si argintul pe care il aveti. ii ajunsese tocmai cutitul la gat cand ma zari si ma ruga sa vin sa va spun ca daca nu-i trimiteti tot ce aveti de pret, va fi ucis fara mila!
Asa cum stateau lucrurile, nu mai era timp de pierdut si mi-a dat cizmele lui pentru a ajunge cat mai repede si pentru a va incredinta ca vin din partea dumnealui.
Din cale-afara de speriata, femeia ii dadu lui Degetel tot avutul lor pentru a-si scapa barbatul care, cu toate ca ii placea sa manance copii, era un sot bun.
Baiatul se intoarse la locuinta parintilor sai incarcat cu toate bogatiile si fu primit cu bratele deschise.
Unii spun ca Degetel nu i-ar fi luat Capcaunului decat cizmele. Si n-a facut-o pentru a-i intrece la joaca pe ceilalti copii. Altii jura ca nu spun decat ceea ce au auzit din gura padurarului si au vazut in casa lui, unde au baut si au mancat pe saturate. Iar adevarul adevarat e ca Degetel, incaltat cu cizmele capcaunului, s-a dus la Curte, unde auzise ca e nevoie de un crainic, care sa aduca vesti de la armata care se afla in lupta la doua sute leghe departare. Baiatul a mers de-a dreptul la rege si i-a spus ca el se leaga sa-i aduca vestile de la armata pana in seara aceeasi zile. Regele i-a fagaduit o mare suma de bani, daca o va scoate la capat, asa cum promisese.
Degetel nu statu mult pe ganduri si, pana a nu se insera, aduse regelui vestile atat de mult asteptate. Apoi, de cand invatase drumul, se mai spune ca in afara de vestile pe care le aducea regelui, de la armata, mai aducea si doamnelor de la curte vesti de la ai lor, adunand astfel castiguri nemaipomenite de mari.
Dupa ce indeplini ani de zile slujba de crainic si aduna multe bunuri, se intoarse la casa parinteasca, unde fu primit cu neinchipuit de mare bucurie.
Puse sa i se faca tatalui sau atelierele cele mai frumoase, isi capatui fratii si duse o viata lipsita de griji si de necazuri, pana la adanci batraneti.
<<